Mi-a dat Paci sa citesc un mic articol pe care l-a scris pentru "Viata Libera".Despre anii de liceu,vazuti de un tanar student.
Si eu ma gandesc deseori la liceu...Si nu pentru ca vreau sa fac asta,ci pentru intreaga,noua mea viata,imi indruma gandurile intr-acolo.Am cunoscut multi oameni de cand sunt studenta aici-deopotriva profesori,colegi,vecini,de toate natiile.Dar pot spune ca nu mai mult de doua-trei persoane(ca sa nu zic una)ma fac sa ma bucur ca sunt aici.Probabil ca si eu gresesc-caut in acesti oameni ceea ce gaseam la prietenii mei din liceu.Caut bucuria,placerea de a trai,caut nevoia de a ne cunoaste cu adevarat,caut senzatia ca ne pasa unul de celalalt,caut cheful de a face ceva frumos impreuna.Si prin frumos nu spun sa ne intalnim si sa citim o carte impreuna sau nush ce altceva...dar nici sa iesim in club,sa ne facem muci si apoi..hop,tzop,care in patul cui?!
Ma uit in jurul meu si vreau,din tot sufletul vreau,sa vad in ei ceva frumos...Nu am de gand sa spun cate lucruri urate vad in ei,ci cate lucruri frumoase vad in cei ce eram..Cantecul ala celebru nu minte cand spune ca in timpul anilor de liceu,simti ca totul e posibil.Si chiar e.
Dar parca toate sperantele,iluziile mor odata cu ultima iesire din liceu.Am senzatia ca au ramas acolo,ca sunt in dulapiorul ala mic,al treilea pe randul de jos,pe care scria-Mustatea Magda si Pantea Alina.In care lasam cartile in timpul vacantei,pentru ca ne era lene sa le caram.Cred ca acum nu am stiut ca trebuie sa golim tot,si iata ca..nu ne-a anuntat nimeni.
Ma regasesc acum,aici,inca visand naiv la anii aia..nici un an nu a trecut dar simt ca a fost in alta viata.
Si,ce este culmea,singurul om pe care simt ca ma bucur ca l-am cunoscut,a trecut de mult de acei ani de liceu si totusi ne amintim impreuna,ne bucura pe amandoua gandul ca am trait acei ani,fiecare in felul lui,frumos.Si ea,dupa atatia ani,are in ochi,in suflet,acea stralucire,acea placere de a trai,acea putere sa faca din fiecare problema(o imensa exagerareee)dar,imediat,un motiv de amuzament,o pietricica doar in calea succesului.
Anii de liceu...probabil singurii ani din viata,in care am putut fi eu,adevarata eu fara sa ma mustre cineva,in care am cunoscut oameni pe care ii vor pastra mereu in suflet pentru ca stiu ca si eu i-am cunoscut pe "adevaratii ei",anii in care totul a fost posibil,anii care nu vor mai reveni niciodata,dar pe care ii voi regreta mereu..Oamenii pe care,poate pe unii dintre ei,nu ii voi mai vedea niciodata,dar care au lasat in mine ceva..
Poate ca trebuie sa devin mai rece,sa am mai putine asteptari de la cei din jur si..sa nu-mi pese.Ca sa ma incadrez in peisajul "oamenilor mari".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu