Şi-apoi sunt acele momente în care nu
mai crezi în nimic, şi crezi în orice, numai de dragul credinţei. Dar,
după cum ar fi spus Apostolul Pavel: Şi
de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă,
şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic
nu sunt.
Mă uitam la ursitoarele care au venit
la botezul unui suflet tânăr, tânăr să îi vorbească despre tot ceea ce îi
va dărui viaţa mai frumos. Dansau lin, desenau inimioare şi trifoi în aer
cu bagheta lor magică, aveau glasul asemănător cu al Zânei Bune din
Cenuşăreasa. Ele păreau rupte dintr-un basm, iar eu mă simţeam stingheră. Apoi,
m-am uitat la Ivo, care
stătea lângă mine cuminte, şi am văzut câteva lacrimi apărute ad-hoc în ochii
lui calzi. Le-a şters când m-a văzut că mă întorc zâmbitoare spre el, şi am
simţit cum parcă mă ceartă cu privirea pentru lipsa de sensibilitate.
Am vrut să-i spun, ceea ce deja ştie,
că nu am inima de tinichea. Am vrut să-i spun că m-am oprit din a asculta tot
ceea ce îi cântau ele încă de la jumătate pentru că mai auzisem poveştile
astea. Am vrut să-i spun că în seara aia nu voiam decât să dansez şi să visez
cu ochii deschişi nu mai departe decât mă poartă fiecare dintre clipele trăite
împreună. Să ştie că nu m-au impresionat niciodată romanele cu final fericit
pentru că ceva dinăuntrul meu se simţea trădat. Am vrut să-i spun că mai bine
aş fi mers eu acolo şi i-aş fi dorit bebeluşului de atunci, cât şi omului mare
de mai târziu, să fie hărăzit cu înţelepciunea, unica înţelepciune a acestei
vieţi: aceea de a trăi din suflet fiecare clipă fără a se lăsa ispitit să facă
din clipa următoare una plină de aşteptări.
Dar nu i-am zis nimic din toate astea. M-am
aşezat cuminte pe scaunul de lângă al lui, i-am zâmbit când l-am simţit, din
nou, aproape de mine şi am aşteptat să mă ia la dans şi să mă strângă în braţe
tare: s-au văzut, prima
oară-ntr-o seară de mai…
stefan banica jr-poveste de mai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu