Joi seara,in trenul ce ma ducea spre casa,am inceput sa citesc Fata care s-a jucat cu focul,a doua carte din colectia Millenium a lui Stieg Larsson.Din momentul in care am zarit-o pe raftul principal din Carturesti,am zis ca e a mea.Ma asteptam la o carte peste prima,Barbati care urasc femeile,sau macar la fel de captivanta.Nu m-am inselat.
Dupa o furtuna cu pietre adusa de Anna Karenina,romanul asta politist a fost ca o ploaie de vara,intr-o zi caniculara-reconfortanta,dorita si seducatoare.Azi dimineata,in drumul spre Vaslui(=orasul in care nu imi doresc sa mai ajung vreodata),am citit ultimele 30 de pagini si sfarsitul m-a luat prin surprindere.
Niciodata in istoria mea de cititoare nu m-a captivat in asemenea hal un personaj-sa imi doresc sa fiu ca ea,Lisbeth Salander,desi sunt constienta ca poate nu exista femeie ca ea pe lumea asta,sa intru in pielea ei atat de profund,sa am senzatia unor deja-vu-uri din poveste,in propria-mi viata.Si ador aroma suedeza a cartii-imi aminteste ca Europa are comori prea putin exploatate in epoca postmodernista,intr-o lume hollywoodianizata,harrypotterizata si lordoftheringzata fara oprire sau limita.
Imi pare atat de rau ca autorul cartilor a murit,mi-ar fi placut sa il intalnesc intr-o zi si sa il intreb cum a reusit sa creeze un asemenea personaj.
In concluzie,as recomanda oricui cartea asta-poate speria in prima faza pentru ca fiecare dintre volume are aproape 800 de pagini dar senzatia traita in timpul lecturii este,zic eu,extraordinara.
Pe de alta parte,baietii au castigat azi meciul mult prea ingreunat de arbitri,si pentru asta merita felicitari.Pentru ca sunt buni,foarte buni,cei mai buni.Cel putin,pentru mine.:-)Hai CSU Galati!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu