Noaptea,palmele vad iar ochii doar simt.
Ce rost are sa incerci sa fii fericit intr-o lume in care se intampla,clipa de clipa,atatea lucruri ingrozitoare?
Se intampla,se intampla pentru ca e o lume ingrozitoare.Tocmai de-asta merita sa lupti...fiecare moment de fericire trebuie trait,intr-o astfel de lume.
Cam asta era ideea centrala din piesa de teatru la care am fost, Labirintul Irinei-Alb, cat si al episodului din Anatomia lui Grey la care tocmai m-am uitat.Si totul a culminat cu doar cateva vorbe ale unui om special ieri,azi si-ntotdeauna.(Nu cred ca a fost nici macar o secunda a ultimilor 21 de ani si 44 de zile in care sa-mi imaginez ca-mi poti fi aproape si astfel.Multumesc pentru tot ceea ce am invatat si inca invat de la tine,si pentru faptul ca m-ai facut sa ma simt speciala atunci cand am avut cea mai mare nevoie.)
Nici nu stiu de ce scriu despre unele evenimente din viata mea,aici.Pesemne ca mi-este mult mai usor stiind ca nu vede nimeni nimic din ceea ce simt chiar in momentul in care se intampla asta.Gandul ca impartasesc lucrurile astea cu unicul meu cititor tocmai de-asta nu ma infricoseaza.El le afla cand deja eu am trecut la alte emotii.Si,da,unele cuvinte chiar am senzatia ca ma costa foarte mult si prefer sa le rostesc doar aici,traind cu speranta naiva ca vor ajunge chiar acolo.
Ma sperie sa vad cat de bine ma cunosc unii oameni.Ma face sa ma simt vulnerabila,si totodata,protejata.Stiu ca m-ar putea rani oricand dar stiu si ca m-ar strange tare in brate atunci cand nu as mai putea spune nimic.Uite!Asta este un zambet larg pe fata mea...daca tu spui ca nu gresesc fiind eu,probabil ca asa e.
Poate chiar asta este un posibil raspuns la intrebarea cu fericirea - Carpe diem.Sa te lasi dus de val,sa stai chill cat timp el te transporta intr-o alta emisfera,sa privesti in imprejurul necunoscut cu ochii scanteind,sa ramai c-o vanataie dupa primul impact violent cu o piatra ce statea in drum dar sa te masezi usor iar mangaierea valului sa te faca sa uiti de durere.Iar atunci cand valul te-a adus la destinatie,sa zambesti dandu-ti seama ca nu esti singur.Imbratisarea valului a fost inlocuita de imbratisarea...lui.
Ce rost are sa incerci sa fii fericit intr-o lume in care se intampla,clipa de clipa,atatea lucruri ingrozitoare?
Se intampla,se intampla pentru ca e o lume ingrozitoare.Tocmai de-asta merita sa lupti...fiecare moment de fericire trebuie trait,intr-o astfel de lume.
Cam asta era ideea centrala din piesa de teatru la care am fost, Labirintul Irinei-Alb, cat si al episodului din Anatomia lui Grey la care tocmai m-am uitat.Si totul a culminat cu doar cateva vorbe ale unui om special ieri,azi si-ntotdeauna.(Nu cred ca a fost nici macar o secunda a ultimilor 21 de ani si 44 de zile in care sa-mi imaginez ca-mi poti fi aproape si astfel.Multumesc pentru tot ceea ce am invatat si inca invat de la tine,si pentru faptul ca m-ai facut sa ma simt speciala atunci cand am avut cea mai mare nevoie.)
Nici nu stiu de ce scriu despre unele evenimente din viata mea,aici.Pesemne ca mi-este mult mai usor stiind ca nu vede nimeni nimic din ceea ce simt chiar in momentul in care se intampla asta.Gandul ca impartasesc lucrurile astea cu unicul meu cititor tocmai de-asta nu ma infricoseaza.El le afla cand deja eu am trecut la alte emotii.Si,da,unele cuvinte chiar am senzatia ca ma costa foarte mult si prefer sa le rostesc doar aici,traind cu speranta naiva ca vor ajunge chiar acolo.
Ma sperie sa vad cat de bine ma cunosc unii oameni.Ma face sa ma simt vulnerabila,si totodata,protejata.Stiu ca m-ar putea rani oricand dar stiu si ca m-ar strange tare in brate atunci cand nu as mai putea spune nimic.Uite!Asta este un zambet larg pe fata mea...daca tu spui ca nu gresesc fiind eu,probabil ca asa e.
Poate chiar asta este un posibil raspuns la intrebarea cu fericirea - Carpe diem.Sa te lasi dus de val,sa stai chill cat timp el te transporta intr-o alta emisfera,sa privesti in imprejurul necunoscut cu ochii scanteind,sa ramai c-o vanataie dupa primul impact violent cu o piatra ce statea in drum dar sa te masezi usor iar mangaierea valului sa te faca sa uiti de durere.Iar atunci cand valul te-a adus la destinatie,sa zambesti dandu-ti seama ca nu esti singur.Imbratisarea valului a fost inlocuita de imbratisarea...lui.
...running through my veins,going to waste.
Numai noi stim ce e in sufletul nostru si gasesc ca e asa de adevarat ca ei afla de sentimentele astea cand deja noi am trecut la altele.. Ne-am "plans" de mila una alteia zilele astea si asa inteleg ca toate suntem la fel. Avem sentimente iesite din comun pt cine nu merita sau pentru cine e orb sa vada. Unele tac si nu castiga nimic, altele vorbesc si tot nu castiga nimic. Stau si ma intreb daca ei se framanta si stau sa-si faca mii de ganduri, sau daca lor le e asa teama de refuz ca noua, sau daca macar se prind ca da, ne fac rau, sau daca sau daca sau daca. E fascinant cum orice mic gest sau orice vorba aruncata in vant a lui te aduce in stari in care n-ai mai fost vreodata. Te apuca melancolia fara sa vrei, stai si visezi, uiti de tot, uiti ca peste TREI zile incepe scoala.. It sucks! Mi-as dori pe cat de repede te indragostesti, pe atat de repede sa poti uita, sa poti lasa in urma, sa poti trece peste... Eu, insa, nu stiu sa fac asta.. Si sufar. Sufar mult si ma schimb in rau din cauza cuiva cu care stiu sigur ca nu am sanse. Si revin... Au un talent in ei de a-ti arunca o replica ce te face sa ai sperante.. Naspa e ca stii ca e in zadar si nu te simti in stare sa faci nimic..
RăspundețiȘtergereIar plecam,iar lasam o vara frumoasa impreuna,departe,intr-un coltisor din inima noastra...Chappy te iubeste si te roaga sa faci mereu ce simti,sa simti adierea vantului,fie ea blanda sau nu,cu zambetul pe buze,pentru ca orice ar fi,totul conteaza,chiar si o privire.
RăspundețiȘtergereArdealul te saluta!Seara buna,Doamne ajuta!