What do I say...

 ...when there's nothing left to say?

Vorba vine, pentru ca eu in calitate de reprezentanta a sexului slab (si aici din nou ar urma un vorba vine dar ma abtin), as avea aproape intotdeauna ceva de zis.In plus la tot ceea ce s-ar fi putut spune.Pana de curand am crezut ca am eu o problema si ar trebui sa invat sa tac, dupa ce mi-am permis sa ma afecteze reprosul unui martian, cam natarau asa : Vorbesti prea mult! Mai Popeye, nici nu stiu de ce am incercat sa te scot din crescatoria ta de spanac, si sa te plimb pe Magheru.Nu ai inteles nimic.

Mi-am dat seama ca nu am eu nicio problema.Iar atunci cand un barbat spune despre o femeie ca vorbeste de nu se mai opreste , de fapt, o clasifica: Da, e femeie sigur! Asta in caz ca nu reusise sa o clasifice pana atunci.Totusi, m-au afectat cam tare cuvintele,momentul cat si mesajul nonverbal de atunci.Cred ca si de-aia prefer sa scriu aici prostii.Sa tac oricum nu pot.

Cica un barbat este pe jumatate indragostit de orice femeie care il asculta.Asa o fi.Cu precizarea ca el trebuie sa fie ori beat, ori ofticat de alta, ori gay, ori cu toti prietenii plecati in lume si el atat de disperat si fara solutie incat sa iti ceara o parere.Moment in care pentru a cuceri si cealalta jumatate, ea ar trebui sa isi exprime viziunea in nu mai mult de o fraza complexa, cu maxim 3 predicate.Zic si eu.

Pe cand un el care sa asculte o ea chiar se gaseste rar.Si pentru ea e nepretuit.Iar daca la inceput il vede doar ca pe un bun ascultator, apoi ajunge sa isi dea seama cat de rarisim este un asemenea el si ajunge sa il iubeasca.Dar acest el este luat (cel mai adesea, de un alt el).Si, uite asa, cum ii spun eu mereu lui daddy care nu se uita decat la filme care se termina bine si citeste numai carti politiste si SF pe acelasi sistem, adevaratele capodopere nu au happy end.Tot ceea ce exista in lumea asta este doar o imitatie a vietii, iar viata...are happy end? Nu. Poate, dar nu aici.

Am deviat cu totul de la ceea ce voiam sa spun.
Acum nu mai am nimic de spus.Nici mie nu imi vine sa cred.Si ma tot caut de cuvinte.Si tot gasesc tacere.A venit deja momentul? Eram convinsa ca mai e mult pana aici...
O sa-mi fie dor sa incerc sa imi ascund emotiile in spatele cuvintelor.