De retrait

Mereu cand ascult melodia asta, ma trec fiori. Indiferent daca ma transpun in ea sau nu. Este atat de personala si Edgar Quinet-ul pomenit cu atata nonsalanta este imposibil sa nu-mi atinga corzile alea mai sensibile.

Cand cineva vrea sa ma castige, ma duce intr-o cafenea. Deja ma are pe jumatate. Desi nu e tocmai madlena (madeleine) pariziana, o briosa cu afine poate face minuni in completarea meniului de cafea cu lapte si zambete, vorbe, priviri sincere si delicate.

La o masa retrasa...ba nu, nu vreau sa stau la o masa retrasa. Vreau undeva unde nu e nici intuneric dar nici lumina, unde nu suntem doar noi dar unde ne putem simti ca si cum am fi numai noi.

Si mai vreau sa plecam de acolo plimbandu-ne. Nu ma grabesc nicaieri, viata mea este aici, traiesc numai acum.

Hai sa-mi amintesti de ce iubesc strazile Bucurestiului, de ce numai ele au savoarea asta care m-a facut de atatea ori sa nu-mi mai doresc sa ajung acasa. Si sa ne oprim cateva momente si in parc...aici stiu sa (re)gasesc tot ce n-a vazut Parisul...