Greşelile sunt dureroase…dar ele sunt singura modalitate prin care descoperi cine eşti cu adevărat.
Nu ştiu alţii cum sunt dar
eu mi-am dedicat mare parte din gândurile de până acum analizei greşelilor
trecute (şi, aparent, îngropate).
Căci, deşi ele-s trecute şi nu mai fac parte din prezentul prin care trec cu
steagul sus chiar în timp ce scriu rândurile astea, consecinţele lor le păstrez
în suflet; sau, în cazurile mai bune, în gând; şi, în cazurile cele mai
interesante, în cutia mea argintie din carton, plină până la refuz de tot felul
de chestii.
Până în urmă cu vreo doi ani
nici măcar nu aveam o astfel de cutie. Dar mi-am dat seamă că oricât ne-am da
viteji că pentru noi lucrurile materiale nu ar trebui să aibă valoare şi nici nu
ar trebui să ne ataşăm de ele, acestea sunt parte din noi. Nu noi parte din
ele, ci ele parte din noi. Aşa că păstrez cutia, păstrez vie posibilitatea de a
mă regăsi doar deschizând-o, ori de câte ori mă rătăcesc prea departe.
Fără a o deschide, însă,
îmi pot aminti de câteva mari greşeli, sau câteva aşa-numite (de către lume) greşeli.
Eram prin clasa a X-a
atunci când cea mai bună prietenă a mea s-a supărat pe mine. Greşisem. Nu am
aflat niciodată motivul şi mi-a fost mult timp teamă să mai deschid gura în
faţa ei, ea fiind prima persoană care, fără a-mi fi rudă, imi dovedise un
ataşament şi un devotament incredibil. Oarecum, mă lăsase dezarmată, nu mă
simţeam pregătită să o las să plece din viaţa mea. Apoi, am auzit de atâtea ori
oameni spunându-mi: se pare că nu eraţi
chiar aşa de bune prietene cum vă dădeaţi. Şi mă durea al naibii de tare. După
şase ani în care a fost, între noi, un schimb de maximum trei discuţii
telefonice pe an, unul dintre aceste trei telefoane anuale m-a teleportat la o întâlnire. Ştii, atunci când mă gândesc la ce înseamnă
pentru mine prietenia adevărată, mă gândesc la tine. Nu ştiu, nici acum, de ce
te-ai supărat pe mine. Greşeala mea că nu am întrebat. Însă acum ştiu cu
certitudine că viaţa are grijă si ne aduce împreună pe noi, noi cei care avem
sufletele unite. Nici nu ajung bine în Galaţi, că mă şi regăsesc strângând-o în
braţe.
Niciodată nu mi-a plăcut
să copiez la examene (ok, am terminat şcoala,
acum pot să fiu sinceră) dar, recunosc că, întotdeauna am fost tentată să o fac. Iar
uneori chiar nu ar fi trebuit să mă las tentată dar, altfel probabil că nu aş
fi aflat niciodată că, în grupa mea de la facultate, există o fată şatenă (culoare naturală!), cu cele mai reuşite
ţinute casual chiar şi-n bad hair days-urile
ei, şi cu…cu totul şi cu totul specială. Care m-a ajutat să-mi amintesc câteva
caractere la un examen, în condiţiile în care nimeni, dar absolut nimeni
altcineva, nu m-ar fi ajutat. Cei care au învăţat la o facultate de stat, cu
locuri limitate la buget şi bătălie continuă pentru acele locuri, mă vor
înţelege. Probabil că doar ei. Greşeala mea, câştigul meu. Am copiat trei
caractere şi am aflat cum arată un om veritabil.
În urmă cu ceva timp, i-am
spus lui No. 7 că poate să stea la
mine, la Bucureşti, deşi nu îl cunoşteam decât de câteva luni (şi nu avea deloc referinţe bune!). În
ciuda faptului că V. mic m-a atenţionat că nu-i convine situaţia
şi că nu dă bine deloc la reputaţia mea, mi-am lăsat intuiţia să preia
controlul. În week-end-ul acela, am aflat cât de mult visez la bărbatul care
stă lângă mine-n bucătărie (adică nu stă
pe scaun şi se uită la mine!), care-mi spune că-s frumoasă, în zori, doar
privindu-mă, care cutreieră străzile oraşului cu mine-n toiul nopţii şi nu se
plânge că a obosit, care mă ia de mână şi mă prezintă familiei lui, deşi mă cunoaşte
de doar câteva luni (eu am referinţe mai
bune!). Nu a fost el Făt-Frumosul meu şi i-am cam reproşat asta (de parcă ar fi fost vina lui…) şi am
crezut, pentru mult timp, că am greşit făcându-i loc în universul meu. Dar, da,
greşeala asta a lăsat, în viaţa şi-n sufletul meu, un prieten extraordinar.
Care m-a sunat de…patru ori, astăzi, şi tot am mai avea atâtea de vorbit.
Acum doi ani şi jumătate,
am hotărât să dau un examen. Şi l-am luat, în ciuda impresiei mele că nu aş
avea nicio şansă. Însă, V. mic nu l-a luat, iar eu promisesem că nu
voi accepta bursa decât dacă va fi să plecăm împreună. M-am gândit şi m-am
răzgândit, am analizat şi iar am analizat, şi am decis să nu plec. Dar nici măcar nu m-a mai întrebat cineva dacă plec sau nu, m-am trezit într-un
vârtej de evenimente, cu o tolbă plină de îndoieli şi frustrări, cu actele în faţa mea şi cu biletul de avion gata
cumpărat. Dacă aş fi rămas, aş fi ratat probabil cea mai fascinantă experienţă
a vieţii mele de până acum, aş fi ratat să ii cunosc pe ei, pe toţi acei
prieteni, fiecare din alte lumi, să recunosc oamenii de aici pentru care chiar
valorez ceva. Pentru greşeala asta chiar înalţ câteva mulţumiri din adâncul
sufletului.
Luni întregi de rătăcire,
plânsete, nopţi albe urmate de zile negre, întrebări rostite şi tăcute de genul
deja clişeic de ce naiba trăiesc eu asta?
Şi continuarea inevitabilă: cu ce am
greşit? Toate parcă fără de sfârşit şi toate hrănite cu un simplu poate că mi-e dor de tine, nu vei şti
niciodată. Dintre toate greşelile, de obicei, ştii, singur şi sigur, care
este cea mai gravă. Cea care te-a dus la capătul propriei existenţe, te-a târât
prin noroi şi prin gropi de mocirlă, te-a umilit şi te-a făcut să crezi că meriţi
asta. Iar, la final, după ce şi-a făcut hatârul cu tine, după ce ţi-a arătat
cât de slab şi de nimic poţi fi, te apucă de părul lung, care încă mai miroase
a mentă şi străluceşte, şi-ţi arată cerul. Uite,
vezi ce-ţi arăt eu ţie? Spre limitele alea trebuie să alergi, nu spre cele care
te-ai lăsat dus. Învaţă să urci, gata cu coborâtul.
Dacă aş încheia aici, ar
fi într-o notă puţin cam tristă, nu-i aşa? Ei bine, după cum am mai auzit eu pe
ici, pe colo, odată ce poţi povesti cu degajare despre greşelile care te-au durut,
înseamnă că apăsarea a trecut. Şi mai înseamnă că toate greşelile, mai ales cele
pe care le-am făcut cu bună ştiinţă, trebuie să ne ducă undeva, să ne arate o altă
perspectivă, să ne trezească simţurile sau să ne înalţe spiritul. Sau cum ar
spune Coelho: mă eliberez de …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu