Am auzit multe cuvinte spuse tarziu. Pe cat de greu mi-a fost sa ascund un zambet de satisfactie ascultandu-le pe ele, pe vorbele la care alta data visam si nu au venit, pe atat de tare ma intristau. Pana in ziua de azi, m-am intrebat de atatea ori de ce oamenii se incapataneaza sa se dezamageasca intre ei. De ce nu putem sa intram unul in timpul altuia si sa constientizam cat de adanc am patruns, sa nu ne mai dorim sa iesim doar pentru ca pare mai frumos afara. Si iesim pe usa in spate.
Si eu am facut-o. De multe ori, chiar. Nu mi-e greu sa ma pun in pantofii celor care-mi fac mie asta.
Si acum imi amintesc, destul de vag dar pastrand esentialul, vorbele unui om intelept, printre cei mai intelepti pe care ii cunosc eu, spuse tot intr-un moment greut.
Stii tu, nu exista om perfect, jumatate ideala sau Fat-Frumos, Ilene Cosanzene. Nici pe departe! Uita-te la noi doi, suntem departe de a fi perfecti. Dar exista oameni care intra unul in timpul celuilalt, la momentul potrivit, spunand cuvintele atunci cand le simt si cand se vor a fi auzite, deschizandu-si sufletele in acelasi binecuvantat moment. Atunci ei devin perfecti, jumatati, feti-frumosi sau ilene cosanzene. Atunci inceteaza sa mai fie simpli oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu