Dialog

 My heart can't possibly break when it wasn't even whole to start with...

Citind blogul anterior si inca simtind aroma frunzelor uscate din Tianjin, imi intaresc parerea: toamna mea nu e frumoasa...toamna mea e trista, singuratica si prea dornica sa ma trezeasca la realitatea sa. Toamna mea vrea sa ma faca sa inteleg ca nu sunt decat un om, cu un suflet. Unul singur, pe care deja l-am suprasolicitat si se va usca precum frunzele ei.

Nu am stat niciodata sa ascult vocea toamnei. Mereu am stat la povesti cu vara, am lasat-o sa imi infierbante sufletul, sa fie cald pana la primavara. Dar nu am vrut niciodata sa aud toamna, inteleapta toamna care m-a trezit din somn intr-o dimineata, teribil de asemenea verii mele iubite, si m-a lasat sa simt frigul. Frigul pe care vara mea trebuia sa il indeparteze din apropierea sufletului meu...Am intrebat-o ce se intampla si mi-a spus:

-Stii tu, sufletul e precum un acumulator. Nu trebuie sa uiti sa il incarci regulat, cu dragoste. Odata ce uiti o data, uiti si a doua oara, nu se va mai incarca niciodata ca la inceput iar incet, incet va ajunge sa nu mai functioneze.

-Dar, tu, toamna mea, stii bine ca am tot vrut sa-l incarc dar nu am mai avut cu ce...l-ai atins cu frigul tau. Anul trecut ai facut-o si nu si-a mai revenit, dar am crezut ca ai vorbit cu iarna mea sa compenseze. Ce s-a intamplat?

-Iarna ta nu a putut mai mult...dar parea de ajuns.

-Nu a fost! Uita-te la el acum...si repara-l! Ce pot face cu un suflet atat de plin de rani? Va ingheta de tot la primul frig...

-Trebuia sa stii ca in viata asta nu primesti decat un suflet si sa il pastrezi intact. De ce nu ai avut grija? De ce l-ai abandonat? De el trebuia sa ai grija mai mult decat de orice, de toate celelalte are cine sa aiba grija...E timpul sa iti pansezi ranile si sa inveti sa il tii departe de tot, pentru niciun zambet din lumea asta nu merita sa-i mai faci o rana.


-Dar,stai, o ultima intrebare...o sa ramana urme ca ultima data?

-Stii mai bine decat mine raspunsul la intrebarea asta.

Eu plangeam si ea, toamna mea, am simtit ca m-a imbratisat. O frunza mi-a ramas in par.