Trei luni departe de Romania. As fi ipocrita sa spun ca mor de dorul patriei mele. Insa, imi tresare inima ori de cate ori aud o vorba romaneasca. Chiar si da-ul rusesc reuseste sa imi aduca o sclipire in ochi, pana cand inteleg ca nu era ceea ce credeam eu.
Am cunoscut, Dana si cu mine, un domn profesor care si-a petrecut considerabil de multi ani predand limba chineza in alte tari, printre care si Romania, timp de doi ani. Stiti, fetelor, Romania este a doua mea casa. Visez sa revin candva. Greu de transpus in cuvinte ceea ce am simtit auzindu-l, dar ceva mi-a trecut fulgerator prin stomac. Ori de cate ori va e dor de casa, veniti la mine, veti regasi fragmente din Romania...
Daca mi-ar fi zis cineva ca simplul fapt de a-ti auzi limba poate fi atat de emotionant, nu, clar nu as fi crezut vreodata.
Ceea ce ma mai atinge, desi nu vreau sa ma las atinsa de chestii din astea, este entuziasmul pe care il citesc in ochii celorlalti, spaniolii, Lili, cand spun: Vreau sa vin in Romania! Pai macar cand ne-om marita sa veniti! (Dana, imi pun toata baza in tine!)
Mai e ceva ce-mi place la nebunie. Daca la inceput ma simteam cam fara chef de patriotism manifestat, acum, lucrurile s-au schimbat. Nu om fi noi perfecti, dom'ne, nu or sti tontii astia de asiatici pe ce continent suntem, dar macar...suntem frumosi! folosim parfum! nu scuipam pe strada (acum nu vorbesc chiar si de ultima categorie de cetateni)! stim sa ne imbratisam, pupam! Si mai stim inca multe lucruri pe care ei probabil nu le vor invata niciodata...
La multi ani, Romania!
George Enescu - Rapsodia Romana nr.1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu