Winding roads

Ma enerveaza al naibii de tare sa descopar in mine aspecte pe care nu le pot controla. Mi se pare total aiurea sa nu am atata putere asupra propriei fiinte. Si stiu ca as putea avea daca as fi altfel. Dar nu, eu sunt eu, aia care nu asculta pe nimeni, nici macar pe sine insasi.

Ca o observatie generala...e greu sa iti vina sa scrii ceva atunci cand esti vesel, fericit, implinit, cu chef de viata. Toate aceste stari te fac sa iti doresti sa zburzi, sa razi, sa dansezi, nicicum sa iei laptopul in brate, sa te asezi mai mult sau mai putin comod in pat, si sa incepi sa aberezi despre tot ce-ti trece prin cap. Oricum, toate sentimentele astea frumoase sunt adesea imposibil de redat in cuvinte. Si inutil. Prea putine suflete ti le vor putea impartasi. Pe cand tristetea isi va gasi intotdeauna ecoul in adancul altor suflete.

Is mica si stiu asta. De-aia tot caut raspunsuri si, ba gasesc, ba continui sa caut. Am inteles cateva lucruri. Ce nu am inteles este cum sa scap...nu, nu e bine a scapa! cum sa ies invingatoare dintr-un razboi interior. Hai ca suna mai bine, mai a leoaica asa. Cum fac sa pastrez gandurile bune, alea care nu-s neaparat bune dar care dau mai multe sanse de vindecare unui suflet rablagit, si sa asasinez fara mila toate acele vise, ramasite de vise, care bantuie neobosite.

Stand pe un scaun destul de incomod, cu o prajitura delicioasa in fata si un miros ademenitor de cafea, am privit Predealul. E racoritor aerul de aici, parca te improspateaza. E nevoie de aer curat chiar si-ntr-un razboi. Da putere si luciditate. Sau nu da nimic. Dar merita incercat aerul din Predeal.

And all the roads we have to walk along are winding,
And all the lights that lead us there are blinding...