Gânduri

“Dă-mi Doamne puterea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să le schimb pe cele pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a face diferenţa dintre ele“

Mi-a venit in minte citatul ăsta în timp ce stăteam cu o cafea americană în faţă, cu un pix roz pe care mi l-a dat mami, în mână, şi cu privirea aţintită asupra unui chinez. Acesta tocmai încheiase zâmbetul cu subînţeles destinat chipului meu neobişnuit, şi, a continuat reprezentaţia cu un râgâit prelung şi o mişcare rapidă de întoarcere a capului către domnişoara ce-l ţinea de braţ, ca pe o comoară nepreţuită. M-am oprit la timp din a gândi ceva ce ar putea naşte în mine, mai târziu, mustrări de conştiinţă, şi am coborât privirea puţin resemnată, puţin intrigată: sunt sau nu sunt eu cea care percepe greşit realitatea?!

Apoi, în acelaşi ritm al gândurilor, mi-am amintit de o problemă ce ne rodea pe mine şi pe Nilu aseară: de ce unii oameni nu au personalitate? De ce unii nu au niciodată o părere şi se lasă duşi de orice adiere mai puternică, fie că îi duce pe drumul bun, fie că nu?! De ce eu nu pot fi aşa? Iată un fapt pe care trebuie să îl accept şi atât.

Mai mult decât atât, am început să dispreţuiesc, cu fiecare zi, tot mai tare stereotipurile şi, mai ales, oamenii care le acceptă şi le iau de bune. Nu, nu toţi musulmanii sunt terorişti ! Nu, nu toate blondele sunt proaste ! Nu, ROMÂNII NU SUNT ŢIGANI, aşa cum ţiganii nu sunt români! Nu, nu sunt nici aroganţi, nici proşti, nici bătuţi în cap oamenii care refuză să dea pupici dulci părţii dorsale ale altor oameni! Nu, nu toate femeile care nu au un bărbat care să le care poşeta la cumpărături sunt vai de capul lor...şi mai sunt atâtea. Iată un fapt pe care nu trebuie să îl accept ca atare şi atît.

Nici nu ştiam că strânsesem atâtea frustrări în mine. Hiuh, mă simt mai bine. 
Şi totuşi...cred că trebuie să mai las anii să treacă peste mine, să le acord atenţie, să dau voie iubirii necondiţionate să-mi intre-n suflet, şi abia apoi să pretind că ştiu să aleg.