Ascult melodia asta de ieri aproape fără oprire şi nu am nici cea mai vagă idee de ce. Singura explicaţie pe care mi-o pot oferi, în acest inspirat moment, este pentru că winamp-ul mi-a aruncat-o peste nas aşa, de parcă era o întâmplare să dau de o melodie atât de romantică tocmai acum şi apoi am făcut legătura cu o discuţie pe care tocmai ce-o încheiasem cu Vitamina. Iar m-am apucat să folosesc nume de cod; mă ajută să mă simt acoperită, să simt că deşi spun multe, mai multe rămân doar ale mele şi pentru mine.
A: Da, întotdeauna sunt.
V: Ei, ce să zic, gata, tu de-acum nu te mai îndrăgosteşti doar aşa pentru că nu mai vrei, nu?
A: Da!
V: Măi dar ce tare eşti tu!
A: Cam târziu ţi-ai dat seama de asta.
Pe bune dacă treaba asta cu îndrăgosteala nu e,ca şi altele (după cum mi-a spus el, cel mai nebun şi inconştient raţional el pe care îl cunosc), o simplă loterie.
Am întâlnit mulţi oameni care îmi spuneau că mă invidiază pentru că am iubit, iubeam la momentul respectiv, indiferent dacă eram fericită sau nu. Numai pentru senzaţia aia de fluturi care ţi se zbânţuie în pântec, şi îţi dă boli de stomac. Pentru nopţile nedormite ştiind că jumătate din tine e departe, poate în altă parte a oraşului, a ţării sau a lumii, şi nu gîndul că gândul lui poate că nu e la tine te chinuie, ci gândul că poate nu e fericit, că poate are o insomnie şi tu nu îi eşti aproape să îi faci un ceai. Pentru cafeaua care îşi pierde din savoare cu fiecare zi ce trece şi nu o poţi împărţi cu el. Pentru fiecare film la care te uiţi şi, fără să îţi dai seama, întinzi mâna în dreapta să o apuci pe a lui şi nu dai decât de plapuma rece. Pentru fiecare dată când pleacă şi te gândeşti, fără motiv sau voie, că ar putea fi ultima oară când îl vezi; doar ştii cât de imprevizibilă ne este viaţa, iar atunci îi spui : Ai grijă de tine! Iar el răspunde, enervat de aceleaşi cuvinte de la revedere: Normal că am, ce crezi că o să fac?! Nu mai fi disperată!
Şi mai sunt atâtea alte motive pentru care îndrăgosteala nu e de dorit dar ceva îmi spune (şi acest ceva nu e lacrima din colţul ochiului) că nu e moment bun pentru răscolitul amintirilor.
Oricum, în lumea asta nebună în care ne ducem veacul, doar cei inconştienţi mai reuşesc să se îndrăgostească. Trebuie să ai o doză mare de inconştienţă şi nepăsare faţă de propria-ţi persoană ca să te abandonezi complet unui sentiment, unor emoţii despre care ştii sigur că-s trecătoare, cel mai adesea neîmpărtăşite şi atotstăpînitoare. Puţini dintre noi ne mai dăm voie să ne părăsim complet propria fiinţă pentru o scurtă călătorie în alt univers, dimensiune, fiinţă. E inconştienţă pură să mai trăieşti un astfel de vis într-o lume care se hrăneşte din a ucide vise.
Şi totuşi...dacă aş fi cineva important şi cu multă influenţă aş face o companie cu mesajul: Haideţi să facem copii din dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu