Love knows not what time is.
Nu-mi mai amintesc să fi simţit ceva de atunci. De ultima dată când m-ai privit şi mi-ai spus că mă iubeşti. Ştiu că te priveam cu greu; aveam un ocean de lacrimi în suflet care apăsa greu, ca o ancoră mă apleca. Îţi port în minte imaginea aia atât de vie încât deseori mă face să mă gândesc câte ore au trecut de atunci, pare să fi fost ieri. Apoi, te privesc, te ascult, vreau să te ating şi înţeleg că timpul a trecut. Atât de mult încât mă întreb mereu de ce iubirea nu a trecut odată cu el.
Ştiu că eu sunt cea care nu a respectat regulile jocului, ştiu asta mai bine decât crezi tu. Am încercat în fiecare clipă, şi-n fiecare sărut ce ţi l-am furat, şi-n fiecare îmbrăţişare , şi-n fiecare lacrimă pe care ţi-am ascuns-o, şi-n fiecare pungă de floricele cu aromă de brânză pe care am împărţit-o, şi în fiecare zgârietură de-a lui Mao, şi în fiecare noapte albă în care am abandonat visul şi am ales să-mi trăiesc cu ochii deschişi zborul în cel de-al nouălea cer, şi în fiecare tu pe care-l caut în alţi bărbaţi, şi în fiecare zâmbet străin pe care-l primesc fără să-l doresc şi-mi aminteşte cum mi-ai pătruns în suflet, în toate astea am ştiut şi voi şti mereu că eu sunt vinovata dintre noi.
...dar şi acum îţi mai simt sufletul în palma mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu