Este o stradă chinezească, cât se poate de chinezească. Vezi tărăbuţe, pardon bodegi, pardon restaurante, unde vezi cu ochii. Simţi parfumul ademenitor de tofu, îl adulmeci şi apoi începi să te întrebi dacă, într-adevăr, ţi-era foame înainte să vii pe aici. Aflată în imediata apropiere a campusului universităţii la care activez ca o studentă silitoare, consider că această bucăţică din rapid modernizatul Tianjin, merită o filă din blogul meu (şi drept mulţumire pentru supa de 4,5 kuai pe care am mâncat-o azi împreună cu Alba şi Carlos).
Cu această ocazie, transmit şi mulţumirile de rigoare catalanului ăsta (na că te-am pomenit în blogul meu!) pasionat de tot ce-i asiatic (de mâncarea asiatică am vrut să zic, evident). Pentru că ultima dată când ne-am întors împreună de la sală, am zis că mi-e poftă de căpşune şi ne-am oprit să iau. Constatând, totuşi, preţul cam ridicat am renunţat. Salvarea a venit tot din partea bărbatului: Hai să luăm un sandviş de pe Stinky Street! Eu: Dar, Carlos, ştii...eu voiam fructe...după sală mâncăm sandviş cu pui, ou şi chestii din astea uşoare?! El: Lasă că o să îţi placă. Şi aşa s-a dus şi efortul de la sală pe apa sâmbetei, în caz că mă mai apucă să mă întreb de ce nu se vede niciun efect.
Totuşi, eu evit, pe cât posibil, zona. Doar când mi-este foarte lene să merg pe drumul puţin mai lung către Tesco, aleg să îmi sugrum simţurile în felul ăsta. Uneori, le aud cum îşi încep cântul de lebădă şi grăbesc pasul; am înţeles că asta este avertizarea finală.
Mâncarea e ieftină aici şi, ceea ce este mai important, găseşti ceva de îngurgitat aproape la orice oră. Încă din primele zile în China, am prins din zbor o şmecherie tristă (care m-a cam obligat la o disciplină a meselor total anormală pentru stilul meu de viaţă anterior): nu poţi să mergi la masă oricând ţi-o cere stomăcelul, ci trebuie să-l educi şi pe el ca pe oricare alt animal. Dimineaţa, cu greu găseşti vreun local în care să-ţi bei cafeluţa şi să ronţăi dintr-o brioşă; la prânz (adică între 14-17) nu ai nicio şansă să dai de vreun bucătar neobosit, dispus să-ţi prepare pui cu aromă de peşte sau 西红柿鸡蛋. Şi aici nu includ Mc-urile sau KFC-urile, deschise 24h din 24, dar, aparent, nu prea pe gustul băştinaşilor (şi ca să dau puţin din casă: nici pe gustul nostru nu mai sunt).
De aceea, Stinky Street e nepreţuită. Pe sistemul deşi arată a naibii de rău, are gust incredibil de bun. (sistem ce stă la baza constituirii societăţii chineze şi este, fără drept de apel, îmbrăţişat cu pasiune, în cel mai scurt timp, de orice rezident al Chinei.)
P.S. Melodia nu o vei auzi niciodată pe Stinky Street...dar a fost singura care mi-a venit în minte în momentul în care scriam pe aici. Friend(s) know(s) why...
Eh, Alina, nu mai tii tu minte cand mergeam noi la Stef? Nu era cel mai tare restaurant din lume...dar ce mancare buna avea pentru niste liceeni...cartofi prajiti cu branza pe deasupra - astia erau cei mai ieftini :))
RăspundețiȘtergere