E greu să păstrezi numai pentru tine, să ascunzi de ochii lui care ştiu să citească tot, privirea de "oare mă mai iubeşti". Chiar şi atunci când ochii nu mai au ocazia să se întâlnească, chiar şi atunci e greu.
Aşa că lupţi, tu cu tine, tu cu el cel a cărui amintire o ai mereu cu tine, tu cu fiecare suvenir din trecut de care nu te poţi despărţi, tu cu tot viitorul pe care nu reuşeşti să te opreşti din a-l imagina lipsit de strălucire. Pui mănuşile roşii de box şi începi să loveşti sacul, sacul de tristeţe prezentă, şi omniprezentă. Curg câteva picături de sudoare. Da, de sudoare, nu-s lacrimi, ce dacă izvorăsc din ochi...nu înseamnă nimic.
Lili, look! There's another plane...and it's so close. Maybe we can catch it...
Mi-e teamă şi mă înfioră gândul de a purta mereu în suflet dorul. Numai dragostea apasă mai tare decât dorul, dar dragostea se schimbă. Dragostea te înalţă şi te ridică. Dorul nu, dorul doare, dorul îţi aminteşte că nu eşti atât de fericit pe cât pretinzi, atât de liber precum vrei să pari, atât de puternic pe cât îţi spun cei dragi că eşti. Dorul sperie...pentru că pare fără de sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu