Când ploaia zgârie...

Am nevoie de tine, prietene. Am nevoie să îmi spui că nu greşesc. Să îmi spui că sunt fericită şi că nu am nevoie de nimic mai mult. Dar să mi-o repeţi de multe ori, până-mi întră în cap! Să mă îmbrăţişezi şi să uit că doare. Ştii? Îmbrăţişarea ta parcă are ceva vindecător în ea.

Adesea am senzaţia că în mintea şi memoria mea nu e loc pentru atât de multe amintiri pe cât mi-aş dori eu să pot păstra. 

Ultimele zile au fost marcate de aceleaşi vechi şi neobosite simptome de convalescenţă: începuturi de nopţi pe care nu reuşesc prea uşor să mi le asum. Nu pot să adorm, deşi îmi simt trupul epuizat şi cu chef de o scurtă pauză de mintea asta mult prea agitată.

Aşa că încep să plănuiesc mental ba masa românească, ba ultima noastră petrecere la Albe, ba ultima săptămână aici. Şi deodată, fără să mă prind cum am făcut trecerea, sunt iar acolo. În ziua aia de sfârşit de cald, început timid de frig, câţiva picuri de ploaie amintind de ceea ce va urma, de ploaia pe care, cu greu, astăzi, reuşesc să nu o bag în seamă. Dar m-a învins, a stins focul. Aş da orice să mai pot simţi tot ce-am simţit atunci, şi nu aş vrea să mai trăiesc vreodată zecile de zile ce au urmat. 

Mă întorc mereu acolo. Mă întorc şi mă caut atunci când aici şi acum nu mă regăsesc. Parcă tot timpul a trecut peste mine cea de atunci, parcă eram doar o copilă, iar eu, atunci, credeam că sunt mai mult de atât. Sau că merit mai mult. M-am temut şi teama m-a învins. Şi ea m-a învins. Naiv să fii să crezi că atunci când ţi-e frică de ceva, orice ar fi, frica nu te va învinge. Ăsta e rolul ei în lume. Ar trebui să învăţ să o alung din viaţa mea.

Astăzi a plouat, de când am făcut ochi dimineaţă şi până acum. Am ieşit afară şi m-am enervat pe ea de am ajuns să o înjur. Au fost zile când ploaia mă făcea să alerg, să-mi iau sandalele în mână şi să râdem împreună pentru că am cărat umbrela până aici şi am lăsat-o la hotel. Pe noptiera de lângă capul meu. Apoi, am luat-o de acolo şi am pus în loc trandafirul pe care mi l-a dăruit când am ieşit la plimbare. La naiba, iar am ajuns aici. Convalescenţa e, fără îndoială, ceea ce face boala mult mai gravă, mai ales atunci când doctorul habar n-are când, cum, dacă va trece boala de tot.

Directia 5 Feat Andra - First Days Of Spring