Nori pe cer

Iubesc oraşul ăsta pentru că el m-a învăţat să iubesc. Aşa cum nu cutezase nimeni să mă înveţe până atunci. De-aia mi-e şi dor să mă pierd pe străduţele lui, ca să mă regăsesc...poate să culeg resturi, dacă mai sunt.

Dar înainte de asta, înainte de a mă lăsa dusă de un nou val, vreau să rostesc tăcutele emoţii, vreau să nu mai păstrez nimic în cutiuţa aia în care am uitat să pun chiar medalionul şi inelul, care nu mai străluceşte.

Mă întreb de ce ajungem să spunem atâtea lucruri în care nu credem şi nici nu am crezut vreodată. Şi-mi pare rău că am ajuns, atunci, în acele momente blestemate în care am spus tot ce am spus, şi am auzit tot ceea ce nici coşmarurile din nopţile cu furtună nu au îndrăznit să-mi arate. Mi-au rămas toate, ca un tatuaj le port şi sper ca timpul vindecător să le mai estompeze.

Şi sper să nu-l mai iubesc. 

 

I got my heart right here, I got my scars right here...