Ţie ce îţi place la mine? Mă întreabă cu glas nerăbdător, luându-mi mâna temător şi aşezând-o într-ale lui.
Nimic, îi răspund degajat, nu înainte de a-i întâlni şi privirea. Pare să nu bage în seamă răspunsul meu şi continuă.
Mie ştii ce-mi place la tine? Ochii tăi îmi plac.
Tăcerea mea şi un nou zâmbet abia schiţat îl îndeamnă să continue.
Sunt ca două migdale, şi sclipesc mereu.
Părea că aşteptase ceva timp până să îmi spună asta şi acum era fericit. Şi eu simţeam un soi de satisfacţie, uşor de explicat şi, în acelaşi timp, inutilă. Şi de data asta era prea târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu