Am venit spre laptop savurand ultima feliuta de pomelo si chitita sa scriu ceva.Am uitat complet.Am avut o zi urata.Si inca nu s-a terminat.
Doua saptamani.
Ma-ntreb ce face.Adica na...nu ma pot abtine, nu c-as vrea sa-mi bantuie prin minte tot felul de idei,scenarii. Am ajuns sa vorbesc enorm de mult la telefon si V. Mic cred ca si-a utilizat toate resursele pentru a ma tine...in forma,sa zicem.Sper sa fie regenerabile.Altfel,adoptam si noi un plan din asta despre care ma chinui eu acum sa invat: de dezvoltare durabila.
Vino,sa pot regasi drumul spre mine.
In fine,mi-a placut mult citatul din Octavian Paler.Mi-a placut de prima data dar,ca toate lucrurile de pe lumea asta,nu reusesti sa le intelegi pe deplin decat atunci cand le simti.Stai!Tu,unicul meu cititor,sa nu intelegi gresit vorbele mele: nu asta simt acum.Dar hai sa nu mai vorbim despre asta.
Discutam cu alintata azi despre faptul ca avem nevoie permanent de ceva,de un vis,o speranta,ceva mic sau ceva mare spre care sa pasim zi de zi.Ceva care atunci cand simtim ca nu ne mai tin aripile pana la destinatie,sa vina dedesubtul lor si sa le sustina.Un gand care atunci cand ne simtim osteniti de parca am facut cateva ture de stadion,sa ne dea energia pe care numai o dimineata cu rasarit de soare-n suflet ne-o poate da.Un vis cu care sa intram in starea de visare a noptii.
Am si eu un gand mic acum,ea are unul mai mare.Pe ambele le vom trai dar mai avem cativa pasi pana acolo.Si ce-nseamna cateva piedici atunci cand stii ca la sfarsit oftatul il vei fi uitat de tot?!
am dat commentu gresit...era la postu asta :P si ziceam ca "Vino, sa pot regasi drumul spre mine" il am si eu postat mai de demult :P la definitia iubirii ;))
RăspundețiȘtergere