Sa mai dam si pe-afara.

In ultima luna, am fost bantuita de un sentiment urat de fiecare data cand intalneam un strain sau faceam cunostinta cu oameni noi. Inca mai exista sentimentul asta, mai bine-l numesc frustare, pentru ca, si in acest moment, continua procesul de nice to meet you thing. Totul merge bine, afisam zambetul cel mai comercial si suntem amabili, pronuntam numele nu prea umil, nici prea pronuntat. Dar urmeaza intrebarea: Din ce tara esti?

Zilele trecute, la intrunirea de acasa de la spanioli, stateam intr-un colt si ma uitam (oarecum cu jind, recunosc) la toti oamenii de acolo. Unii sunt spanioli si ar fi in stare sa invete intreaga universitate limba lor, de fapt dialectul lor, din Catalunia, sa vorbeasca fara oprire despre Barcelona, despre mancarea lor...Altii sunt americani, si vizibil mandri de asta prin fiecare cuvant pronuntat cu acel super accent, prin fiecare poveste chinezeasca sau americaneasca, oricare prin ei devine americana. Altii sunt nemti si...sa fim seriosi, nu exista niciun motiv pentru care sa nu se mandreasca cu asta (decat istoria dar aia e fading, zi de zi...).

Mai sunt cei din Coreea. Uau, si iar uau, si iar uau pentru fiecare lucrusor al lor, pentru modul in care beau ceaiul la scoala, pentru dictionarele la care noi doar visam acum, caci costa cam de zece ori mai mult decat cel pe care ni-l permitem noi, pentru mancarea lor pe care o savureaza in orice colt al lumii, pentru decenta lor. Apoi, rusoaicele. Ma uit la ele, caci stau in fata mea la cursuri, si imi amintesc cat de mult mi-ar placea sa le vizitez tara, sa le cunosc limba, sa le fur putin din seriozitatea clasica.

Ma uit la ei si la toti ceilalti si ma intreb cu ce am gresit eu...sa am sentimentul asta de rusine (mai ales in fata spaniolilor...ca sa nu vorbesc de italience), de nevoie de a fi umila ori de cate ori trebuie sa spun din ce tara provin. Adica, ele de ce sunt rusoaice? De ce s-au nascut acolo? Si de ce noi trebuie sa pornim drumul, aflandu-ne deja cu atatia pasi in urma, de ce trebuie sa luptam sa ne ridicam la suprafata, din adancimea in care nu a fost alegerea noastra sa fim?!

I'm from Romania. 我是罗马尼亚人。。。
Si privesc cu resemnare zambetul politicos dar deloc silentios pentru privirea mea deja obisnuita.
Mint. In cel mai bun caz urmeaza o remarca de genul: a, Ceausescu!!! (asta daca am norocul sa dau de vreun chinez in varsta care sa mai traiasca melancolia unor vremuri in care tara mea insemna ceva) Si urmeaza un sir de povestiri despre recunostinta pe care chinezii o poarta acestui om. Lui, nu tarii.

Asta e, nu? Sau cum ar zice mami: lasa ca le schimbi tu impresia despre Romania...