Cînd ne vorbea profa mea favorită din facultate despre ceea ce înseamnă masa sau ceaiul pentru chinezi, luam totul ca pe o poveste interesantă, al cărui rezumat deja ştiam că îl voi avea de învăţat pe de rost pentru examenul la Cultura Chineză. În mintea mea, a rămas urma a ceea ce doamna profesoară relata înfocată, pierzînd deseori firul relatării, şi nu m-am gîndit nicio clipă că ar fi putea fi şi adevărat. Era prea diferit de tot ceea ce ştiam eu ca să poată fi adevărat!
După (aproape) două luni acasă, mi-am dat seama cît de tare mi-a lipsit cultura mesei (aşa cum o numea profa menţionată mai sus) şi nu ştiu cum mi se va potoli cheful ăsta entuziast să merg la masă cu oamenii dragi, să fim atît de mulţi încît să nu găsim masă şi să se apuce chinezii să se înghesuie la mese ca să ne facă şi nouă loc.
Dacă stau bine şi mă gîndesc, printre cele mai frumoase amintiri din facultate se numără cele în care am fost la masă împreună cu cei mai dragi dintre colegi, sau cînd aveam ore de dimineaţă şi ma opream la Mc pentru o cafea iar înăuntru dădeam de V.mic şi, în final, făceam cursul acolo.
A, şi mai îmi place ceva aici: share-uiala mîncării. Cine a fost măcar o dată cu mine la masă, ştie că sunt în topul celor mai curioşi oameni, mai ales atunci cînd vine vorba de mîncare (ok, poate se vede asta şi doar privindu-mă...accept). Aici, nu mai e nevoie să trec prin momentul, uneori jenant dar totuşi nelipsit, de a rosti ÎNTREBAREA: pot să gust? însoţită de clipitul din ochi aferent, clipiri dese şi scurte de domniţă vulnerabilă şi cu chef. Oricum, un refuz e aproape imposibil să primesc şi îl ignor, dacă chiar apare.
Aici, multe feluri aşezate în mijlocul mesei, un bol de orez în faţa fiecăruia ca să nu riscăm să ne rătăcim simţul proprietăţii dăruit cu generozitate de natură, nişte beţe colorate între degete şi asul din mînecă: îndemînarea dată de exerciţiul păpatului cu beţe. Deşi, să fiu sinceră, folositul beţelor chiar e simplu şi am ajuns să cred că mult mai inteligent decît folositul cu graţie occidentală a furculiţei.
Şi-acum...vreau la masă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu