De parcă n-aş şti când mi-e dor, că doru’-i trecător...
De data asta, nu mai dau vina pe septembrie, nici pe toamnă, nici pe frigul ce simt că mă învăluie încet, încet. De fapt, nu dau vina pe nimic şi nimeni, aşa e să fie (căci nici măcar nu pot să spun încă: aşa a fost să fie. Încă este.). Mintea-mi este toată un talmeş-balmeş (aşa cum se autocaracterizează un om drag mie) şi oricât m-aş lupta să o scot pe Alina din adâncurile confuziei şi ale neînţelegerii, nu reuşesc. Ba mai mult, eu o trag de gât, ea cade şi mai jos.
Dacă mă uit la septembrie din alt unghi, chiar ajunge să-mi placă. Gândindu-mă că e deja a noua lună a anului şi mai sunt doar trei de îndurat. Bine, şi aici există nişte condiţii: ca anul viitor să fie măcar un pic mai uşor, să-mi arate şi mie un drum mai lin, sau măcar să-mi arate un drum. Unul real, care nu se-nfundă către final.
Nu ştiu cum am făcut dar, cu mult tact şi noroc, în ultimul timp am reuşit să mă implic numai în proiecte care s-au dovedit a fi imposibil de realizat. Şi am făcut-o concomitent în toate aspectele vieţii mele. Pe sistemul ori la bal, ori la spital. Că tot îi place lui daddy vorba asta.
Cum să mă întâlnesc cu prieteni şi să mă întrebe dacă mi-a plăcut în China iar eu să răspund liniştită: Nu ştiu. ?! Păi, nicicând n-am fost mai sinceră, nicicând n-am fost mai confuză. Bănuiesc că asta e perioada din viaţa mea care mă doare cel mai tare şi care mă va face cea mai deşteaptă Alina posibilă. Sau asta vreau eu să cred. Atunci când nu-ţi iese nimic, nimic (nu ştiu dacă am mai zis cuvântul NIMIC), este pentru că ţi se pregăteşte ceva special, cu totul special. Şi nu vorbesc de lucruri materiale, atât de puţin îmi pasă de ele. Vorbesc de evenimente spirituale, trăiri unice, cadouri pentru suflet. Sau aşa cum mi-a spus el aseară : Doar să nu te descurajezi...
Ba ştiu pe cine să dau vina. Pe dor. Ştiu că trece, toţi ştim că dorul trece, chiar şi el însuşi ştie că ajunge să treacă şi asta-l înrăieşte. Vrea să ia sufletul cu totul, dacă s-ar putea. Dar hai să-ţi spun ceva, şmecherule: Pe Alina nu o s-o facă niciodată un dor! Am zis.
Al Bano si Romina Power - Ci sara
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereNu trebuie sa astepti anul nou ca sa zici: gata, de acum o sa fie un an reusit. Nu trebuie sa astepti sa ti se intample ceva special, ci trebuie sa pui tu mainile pe fraie si sa ghidezi caii in directia in care vrei tu. Hai odata la Bucuresti, aici te ia viata pe sus si te invarteste de nu mai stii ce e cu tine...n-o sa mai ai timp de dor...
RăspundețiȘtergeresi ink ceva, versurile erau: De parcă n-aş şti când mi-e dor, că totu’-i trecător... :P deci si tu treci, nu trebuie sa-ti pierzi timpul cu dorul (prea mult)
RăspundețiȘtergereSper sa ai dreptate cu viata cea ocupata si interesanta de la Bucuresti (desi I have my doubts :P). Oricum, am luat problema, care e, de fapt, mai multe, in maini si sunt pe drumul cel bun.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa iti multumesc, donsoara, pentru ajutorul acordat si pentru ca ai avut incredere in mine. Uite aici...multumiri oficiale :)
Iar dorul asta e mai complex decat pare...chiar nu e un simplu dor. Oricum ar fi, stiu si simt ca e pe vindecatelea.
RăspundețiȘtergerePup cu dor :)