Una dintre trăsăturile de bază ale subsemnatei este aceea că îi place să fie înconjurată de oameni. Oameni cât mai diferiţi, oameni care vorbesc limbi străine (atât la propriu, cât şi la figurat), oameni care au credinţe diametral opuse de ale ei, oameni care o contrazic cu argumente atât de inteligente încât, pe moment, îi e ruşine cu ea (şi încearcă, cu toate forţele, să ascundă asta). Aceştia sunt oamenii pe care şi-i doreşte aproape şi, atât cât poate, îi ţine aproape.
Pe mulţi dintre oamenii aştia speciali îi iubeşte în tăcere. Mereu îi aminteşte M. Luv că poate fi de gheaţă, că poate trece pe lângă unul dintre acei oameni care sălăşluieşte de ceva timp în sufletul ei şi nici să nu ridice ochii pentru o întâlnire de-o privire. Totuşi, ea adoră îmbrăţişările, fie ele dăruite sau primite. Şi ea a învăţat un lucru extraordinar de la M. Luv, un lucru pe care nimeni înainte nu a ştiut să i-l spună, un lucru de care noi toţi avem nevoie pentru a trăi frumos:
Pentru că subsemnata nu mai avea resurse de auto-înţelegere, pentru că se purtau bătălii interne şi intense zi de zi, pentru că e greu să mergi mai departe atunci când nu reuşeşti să înţelegi trecutul. Şi atunci a apărut acest personaj numit sugestiv M. Luv (nu ştiu cum să vă zic, dar această fiinţă are ceva…emană iubire. Eu nu am mai văzut aşa ceva!) care a început să sape. Avea o lopăţică în buzunar, a scos-o fără ca ea(...) să vădă şi fără ca ea să simtă, a făcut o gropiţă. În adâncurile gropiţei a găsit nişte fire care se deconectaseră şi a refăcut conexiunea, a făcut o probă şi a văzut că merg. Apoi i-a zis subsemnatei: Să nu mai încerci să fugi de ceea ce simţi, s-ar putea ca răspunsurile de care ai nevoie să fie tocmai acolo, tocmai în gropiţa aia pe care vrei să o ascunzi, şi s-ar putea să fie destul de clare. S-ar putea să fie exact fericirea.
Vama Veche - Epilog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu