Alina Neînfricata şi cutremurele

Cine a zis că mi-e frică de cutremure? Mie, Alina Neînfricata? Nu, nici gând de aşa ceva. Nu mă alarmez; doar ţip, sar din pat ca ciupită de o grupare mafiotă de purici, traversez camera şi holul cu o viteză puţin peste cea a luminii şi mă poziţionez precum un manechin parizian în tocul uşii din sufragerie. V-am zis doar că nu mi-e frică de cutremure.

Lăsând gluma la o parte, este destul de antrenant să te trezeşti din somn în plină bâţâială. Senzaţia aia de băi, io sunt în filmul meu? Sau visez? Ce puii mei? şi trezirea rapidă la realitate în momentul în care sunetul lustrei agitate, la unison cu mişcarea Bach-iană a mobilelor, te anunţă că da, eşti în filmul tău, dar nu-i acelaşi pe care l-ai imaginat înainte de a te deda lui Moş Ene.

De când mă ştiu pe această lume, am trăit înconjurată de animăluţe. Totul a început cu o pisu, apoi un peruşel, apoi alt pisu, apoi alt peruşel, apoi Sarita, apoi peştişori, broscuţă ţestoasă aka Nuţu, apoi Goldinho, apoi Mira (şi ultimii patru concomitent prezenţi în reşedinţă). Şi, mulţumită faptului că Galaţiul se bucură de privilegiul de a resimţi toate cutremurele vrâncene şi nu numai, am avut şi noi ocazia de a studia reacţiile acestor animăluţe la mişcările tectonice. Mai ales că se zice că ar fi sensibiloase maxim.

Ei, surpriză sau nu, Mira este singura fiinţă dintre toate cele care ne-au trecut pragul casei care a reacţionat. Mira, o nimfă simpatică şi cu o personalitate mai puternică decât a stăpânei oficiale (care sunt eu, căci neoficial se schimbă lucrurile), s-a speriat atât de rău azi-noapte încât, după chinurile încercării de a evada din cuşcă, a zburat direct în geam şi a ajuns undeva pe jos, prin balcon. Cert este că a simţit şi a reacţionat. A, da, şi Gold a reacţionat, a ridicat capul ca să vadă de ce ne agităm la o oră atât de matinală şi...l-a pus la loc.