Hai să ne-ndrăgostim!

Ce, nu te ţine?

Uită-te la mine! Mă vezi? Îmi vezi braţele? Le-am deschis larg, tu nu trebuie decât să alergi spre mine şi să te laşi dus de îmbrăţişare. Nu că e a mea, dar chiar e super profi, mi-o antrenez de câţiva ani şi numai cu alte braţe speciale. De-alea de emanau o căldură pentru frigul iernatic, şi o răcoreală, de la vârful degetelor şi până în vârful firelor de păr, pentru fierbinţeala ultimelor veri. Am antrenat-o şi e pregătită pentru orice condiţii. Confort maxim şi garantat.

Acum hai dă-mi drumul din îmbrăţişare şi priveşte-mă. Mor după zâmbetul tău! Când mi-e greu să deschid ochii dimineaţa, mă gândesc la zâmbetul ăsta. Şi m-apucă de zâmbesc şi eu, aşa, ca toanta. De-ar deschide cineva uşa camerei mele, în zorii zilei, m-ar găsi zâmbind la pernă. I-aş zice că...ăă, îmi antrenez muşchii faciali, o sesiune de fitness facial e numa’ bună înainte de un machiaj ca la carte. Dimineţile începute cu zâmbetul tău în gândul meu sunt doar preludiul zilelor aproape perfecte. Căci de perfecţiune n-am auzit, încă, pe acest pământ.

Privindu-mă în ochii tomnatici, lasă-mă să-ţi mulţumesc. M-ai aşteptat atâţia ani şi astăzi nu vii la mine să mă cerţi pentru toată aşteptarea la care te-am supus. Simt bucuria ta pentru că, în sfârşit, mi-am întors privirea spre tine. Ai stat mereu într-un colţ şi m-ai lăsat să te cunosc încet, inconştient, curios, agitat, conştient. Ai ştiut întotdeauna că dragostea nu e o mulţime de trăiri constante şi permanente, ci o nebunie. Care începe frumos şi se termină urât, sau, aşa cum ai lăsat să se întâmple cu noi, începe greu şi nepromiţător, dar nu se termină.

Să fiu Yin al tău promit să-ncerc. Să fiu noaptea atunci când lumina oboseşte, să fiu tristeţea atunci când nu mai ştim să apreciem fericirea, să fiu tăcerea atunci când cuvintele nu mai pot spune nimic. Să fii tu focul care ne ţine sufletele calde, vântul care ne poartă spiritul în cele mai profunde locuri din lume, Yang-ul meu.

Hai să ne-ndrăgostim, vieţule!

Sursa foto.